
S.C. DINU SI ASOCIATII S.R.L.

PREZENTARE:
Domeniul in care ne-am specializat noi inca de la inceput, adica din anul 2005 a fost dreptul comercial. Astfel serviciile pe care le oferim apartin in intregime domeniului comercial si in special a tot ceea ce inseamna asistenta juridica in materie de infiintari societati comerciale, indiferent de forma juridica pe care o imbraca acestea, precum si orice alte modificari care se pot aduce actelor constitutive ale unei societati comerciale de la infiintare, cesiuni sau alte modificari si pana la radierea unei firme din Registrul Comertului, inclusiv deschideri sau radieri puncte de lucru si obtineri certificate constatatoare.
Firma noastra este alternativa ideala in labirintul birocratic si legal care trebuie strabatut in atingerea scopului dorit de clientii nostrii. Acest lucru n-ar putea fi realizabil daca nu ne-am afla intr-o evolutie continua, avand in vedere faptul ca deja am infiintat si/sau modificat cateva sute de societati si cautam intotdeauna sa gasim cele mai rapide si eficiente solutii legale, care sa vina in intampinarea nevoilor tuturor celor care ne vor aborda si solicita sprijinul in domeniul comercial.
Principiul cel ami important care ne calauzeste in activitatea pe care o desfasuram este acela de acorda clientilor nostrii servicii promte, complete si de calitate, bazate pe profesionalism, incredere, respect reciproc si nu in ultimul rand pe confidentialitate.
In concluzie, noi alergam in locul celui care doreste sa isi infiinteze un S.R.L. sau un S.A., fara nici un cost suplimentar, iar in 4-5 zile lucratoare il sunam sa ii predam actele societatii nou infiintata.
Administrator unic, Jr.DINU PAUL
ACTE NECEASRE INFIINTARE S.R.L./S.A.
Actele solicitate in vederea infiintarii unei societati comerciale S.R.L./S.A.:
- copie dupa actul de identitate al viitorului(lor) asociat(i)/actionari si administartor(i);
- copie dupa actul de proprietate al imobilul in care se stabileste sediului social al firmei;
- daca sediul social se va stabili la o casa din oras sau comuna, o adeverinta de la Primarie in original necesara la Registrul Comertului, din care sa reiasa numele proprietarului, orasul sau comuna, strada sau satul precum si numarul de casa.
- Un borderou cu acordul vecinilor daca sediul se va stabili la bloc si un contract de comodat pentru sediu, intre proprietar si noua societate. Sunt formulare tip asigurate de societatea noastra.
- cinci variante de nume de firma, in vederea rezervarii numelui societatii;
- Este foarte importanta optiunea dumneavoastra privitoare la plata T.V.A.-ului sau nu, si a tipului de impozit ce urmeaza a fi platit (microintreprindere - 2,5% din toate incasarile sau 16% din profit). Puteti consulta un contabil in prealabil.
CONTACT:
Rm.Valcea, Aleea Bradului nr.2, Bl.B7, Sc.B, Et.3, Ap.15, Jud.Valcea, Romania, mail pauldinu2000@yahoo.com, telefon – 0721/713.725.
Birou – Rm.Valcea, strada Carol I, nr.1, cladirea Federalcoop, etaj 3, intrarea radio Metronom, telefon/fax – 0350.412.488.